IMG_0426

Pentru început

Niciodată nu mi-a plăcut secțiunea despre a blogurilor pe care le-am acut. Să vorbesc despre mine reprezenta un fel de tortură morală. Cine naiba te crezi ca să tot înșiri în lung și în lat despre propria ta persoană? Dar după cum vă dați bine seama, am trecut peste această etapă. 

Mă numesc Victoria, mi-am rămas bun de mai bine de doi ani de holurile facultății și acum cutreier lumea (în dependență de cum îmi permite buzunarul). Sunt originară din Republica Moldova, însă în 2015 m-am mutat în Boston, Statele Unite - de atunci viața s-a transformat într-o adevărată aventură cu multe provocări, obstacole, și multe lecții de învățat. 

Am început să explorez scrisul și bloggingul de pe când aveam 16 ani. Cu un început foarte frumos, care a reușit să îmi ofere aripi ca să pot culege cuvintele perfecte pentru orice context. Lucrurile s-au întâmplat de la sine, pe alocuri întâlnind piedici, dar cu naivitatea că anume cuvintele mă vor ajuta să descopăr și să schimb lumea Mai târziu am fost admisă la Facultatea de Jurnalism (USM), iar ulterior la Comunicare și Relații Publice în România. 

Dorința de a-mi urma pasiunea m-a adus pe meleaguri americane, dar de unde puteam să știu eu că primii ani aici îmi vor fura atât de mult din timpul prețios de care e nevoie pentru a putea lucra la un blog? 

2017

Anul 2017 a fost poate cel mai greu, dar și cel mai frumos an din viața mea. Anume în 2017 am făcut un pas vital în scopul îmbunătățirii stării mele fizice și morale. Am pus deoparte stresul, grijile, responasbilitățile față de mine însumi, și am decis că e timpul să renunț la tactica de a mă impune să ating culmile dintr-o săritură. Cu alte cuvinte, am stabilit că nu voi fi atât de exigentă cu mine însumi și că e timpul să fac pași mici pentru realizări mult mai fructuoase și mai mari. 

Și iată de ce Blog de Dimineață a revenit în lumea virtuală la început de 2018 - pentru a vă povesti și vouă despre aventura mea în a deveni mai sănătoasă, mai înțelegătoare, mai mândră de ceea ce sunt, și mai puternică. 

Stay tuned for...

IMG_2967

mai multe zâmbete

IMG_1257

mai mult sport

IMG_2948

mai multe călătorii

...